Don't miss the train

E 2019, și călătoritul cu trenul nu a fost mai popular decât acum de decenii întregi. Dar cât de ușor este pentru oamenii din toată Europa să iasă la o plimbare și să sară într-un tren care îi poată duce chiar în capitala țării lor? EDJNet a simulat mai mult de 40 de milioane de călătorii spre mai bine de 20,000 de stații pentru a încerca să răspundă la această întrebare.

Se pare că oamenii din întreaga Europă călătoresc cu trenul acum mai mult ca oricând. În al doilea trimestru al acestui an, cel puțin 2.4 miliarde de pasageri au luat trenul într-o țară din Uniunea Europeană, conform ultimelor statistici Eurostat. Iar numărul pasagerilor crește. Câteva reportaje media citează flygskam — conceptul, impulsionat de problemele mediului, de a îi face pe alții să se simtă rușinați că folosesc avioanele, într-o încercare de a le boicota — ca parte a explicației a ceea ce ar putea părea o explozie bruscă în călătoria cu trenul în Europa. Sunt desigur diferențe între țări care nu ar trebui subestimate. Dar trendul general spune că numărul pasagerilor din trenurile europene a crescut de-a lungul multor ani, și 2019 nu arată ca o excepție.

În 2012, cercetătorii de la Transportation Research Group conduși de profesorul John Preston la Universitatea din Southampton, au publicat o listă de 37 de bariere ”tari”, ”moi” și ”complementare” care nu lasă oamenii să aleagă călătoritul cu trenul. Barierele tari sunt ușor de măsurat și se aplică tuturor călătorilor, în timp ce barierele moi și complementare sunt mai pufoase și depind mai mult de călător ca individ.

Una dintre barierele tari majore este ceea ce noi numim accesibilitate, sau cât de aproape este o gară sau o cale ferată de locul în care oamenii trăiesc și muncesc. Dacă o gară este foarte departe sau nu poate să te ducă la destinație, tu pur și simplu nu o vei folosi. Dar accesibilitatea nu e chiar atât de simplă, Cercetătorii din transport au arătat că sunt două tipuri de distanțe care ne afectează când alegem un mijloc de transport: distanța fizică și distanța psihică.

În acest articol vom vorbi despre distanță în două moduri: kilometri și pași. Cu alte cuvinte, ne vom concentra pe distanța fizică. Vom încerca să evidențiem atât oameni care trăiesc aproape de gară, cât și oameni care trăiesc departe de aceasta, ce au aceste grupuri în comun și ce le separă. Acestea fiind spuse, înțelegem că distanțele pot depinde de alte lucruri decât efectiv de numere. Cât de departe este o gară cu adevărat, poate fi afectat de lucruri ca dizabilitățile legate de mișcare, accesibilitatea în spațiile publice, și vreme, ca să numim câteva. Poate depinde de asemenea de cât de departe călătorești — dacă întreaga călătorie e de 5 ore, poate o plimbare de 20 de minute nu e chiar așa de mult. Dacă e o călătorie de 20 de minute, un drum de 10 minute poate părea irațional.

Pentru unii, un kilometru e departe, pentru alții e o plimbărică. Oricum, mergând mai departe, vom spune că oamenii ce pot ajunge la o gară în 1000 de pași (asta înseamnă în jur de 800 de metri) sunt extrem de bine conectați la calea ferată, în 5,000 de pași sunt foarte bine conectați, în timp ce oamenii care locuiesc la mai puțin de 10,000 de pași sunt simplu while people who live closer than 10,000 steps are simply bine conectați. Dacă locuiești la mai mult de 30,000 de pași de o gară, i.e. la mai mult de 24 de kilometri, te considerăm a fi If you live more than 30,000 steps from a station, i.e. more than 24 kilometers, we consider you to be conectat necorespunzător.

BUN VENIT ÎN STORUMAN

Ca să aranjăm scena, imaginează-ți pentru un minut că mergi spre nordul îndepărtat al județului Västerbotten în nordul Suediei, una dintre cele mai bogate țări din Uniunea Europeană. Te îndrepți chiar spre nord (dar încă nici măcar aproape de adevăratul nord îndepărtat, cum îți vor spune locuitorii de acolo). Pe repede înainte, pentru că altfel am sta aici toată ziua, ai ajuns în municipalitatea Storumanului. Situat în jurul lacului cu același nume, Storuman poate că nu ar fi devenit principalul oraș din zonă dacă nu ar fi fost gara care a fost construită aici la începutul secolului 20. Este, prin urmare, oarecum ironic că oamenii din Storuman locuiesc mai departe de o cale ferată națională, care poate să îi ducă în capitală, decât aproape orice altcineva locuiește pe teritoriul continental al Suediei.

Gara din Storuman încă este în funcțiune. Câteva luni în fiecare vară, trenuri călătorind de-a lungul pasajului Inlandsbanan trec pe aici. Dar Inlandsbanan nu a fost utilizat — sau promovat — ca un mijloc de transport public încă din 1992. În ziua de astăzi, este în principal folosit de turiștii care doresc să vadă interiorul teritoriului suedez. În întreaga Europă, sunt multe gări exact ca cea din Storuman. Și în timp ce gara din Storuman este încă deschisă pentru, chiar dacă limitat, business, alții nu au fost atât de norocoși.

CE SPUN DATELE DESPRE ACCESIBILITATEA GĂRILOR ÎN CEEA CE PRIVEȘTE TRANSPORTUL PRIN EUROPA

Am analizat accesibilitatea pentru 410 milioane de oameni din 16 țări europene și mai mult de 22,000 de gări. Următoarele țări sunt incluse în această analiză: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia și Regatul Unit. Estimările noastre arată că o persoană oarecare trăind într-una dintre aceste țări va locui în undeva între doi (Republica Cehă) și 12 (Croația) kilometri de cea mai apropiată gară relevantă.

Există evident țări unde accesibilitatea este mai bună decât în celelalte. Dar concluzia generală din estimările noastre este că majoritatea oamenilor au acces cu ușurință la o gară. Când adăugăm cei 410 milioane de oameni la care ne-am uitat împreună, descoperim că 350 de milioane pot accesa o gară în 10,000 de pași. Vasta majoritate de oameni în datele noastre sunt bine conectați, cel puțin când vine vorba de a avea o gară relevantă în apropiere (chiar dacă serviciile pot să nu fie chiar atât de bune).

În Republica Cehă, Regatul Unit, Belgia și Germania, 9 din 10 oameni trebuie să parcurgă mai puțin de 10,000 de pași pentru a ajunge la o gară care îi poate duce în capitală. Dacă eliminăm Belgia și adăugăm Austria și Danemarca, avem o listă de țări în care cel puțin 2 din 10 locuitori au de făcut mai puțin de 1000 de pași până la o gară relevantă — oameni care sunt extrem de bine conectați.

1.000, 5.000, 10.000, 30.000 DE PAȘI

Numărul absolut de oameni conectați necorespunzător — definit de oamenii ce trebuie să parcurgă cel puțin 30,000 de pași până la cea mai apropiată gară — este fără îndoială mic, conform datelor noastre. De fapt, observăm că în 6 din cele șaisprezece țări la care ne-am uitat, nu există aproape nimeni. Relativ cu mărimea populației din fiecare țară, oamenii conectați necorespunzător pot fi găsiți de regulă în Croația, Finlanda, Bulgaria, Suedia și Portugalia.

Dacă ai studiat graficul precedent, probabil ai observat țările pe care le-am menționat, atât în ceea ce privește buna accesibilitate, cât și pe cea necorespunzătoare. Uită-te un pic de mai aproape și ai să vezi altceva: pare a fi o răspândire în toate țările.

DAR CE FACEM CU OAMENII CARE NU AU ACCES CU UȘURINȚĂ LA UN TREN? CÂT DE MARI SUNT DIFERENȚELE DIN INTERIORUL ȚĂRILOR?

(fiecare punct reprezintă 10,000 oameni)

Îți amintești de locuitorii din Storuman? Îi putem vedea în partea de sus a graficului pentru Suedia. Cele mai mari diferențe pot fi văzut în țări precum Finlanda, Suedia, Croația, Portugalia, Italia și Regatul Unit. Dar chiar și într-un loc ca Republica Cehă există oameni care trăiesc mai departe de gară decât alții. Este un adevăr evident dar merită menționat și ne conduce la ultima noastră întrebare.

Care sunt posibilele explicații pentru aceste diferențe? Sau, în alte cuvinte, ce au oamenii care locuiesc foarte departe de o gară în comun, asta dacă au măcar ceva? Pentru a răspunde acestei întrebări haideți să facem un pas în spate din toate țărișe și să ne uităm la date dintr-un punct de vedere diferit. Haideți să ne imaginăm trei oameni care locuiesc în zone de tipuri diferite în toate aceste țări: urban, rural și undeva posibil să fie urban în curând.

Este bine să ne oprim aici pentru o secundă. Pentru că 410 milioane de oameni sunt o grămadă de oameni. În jur de 73 de milioane dintre ei trăiesc în zone rurale. Și câteva țări sunt, fără îndoială, mai rurale decât celelalte.

ÎN CĂTRE ȚĂRI, MULTE OAMENI VIĂȚI ÎN ZONELE RURALE

Ponderea persoanelor care trăiesc în regiuni predominant rurale, intermediare și urbane

Dacă ne uităm doar la zonele urbane, cel puțin 8 din 10 oameni pot ajunge la o gară în 10,000 de pași în toate țările pe care le-am analizat. Ei sunt bine conectați. În Danemarca, 99 la sută dintre oamenii care trăiesc în oricare dintre cele două zone urbane ale țării pot ajunge într-o gară în 5,000 de pași. Ei sunt foarte bine conectați. Pune acest fapt în contrast cu estimările noastre pentru zonele rurale: doar în Cehia și Belgia 8 din 10 oameni sunt bine conectați.

În jur de 7,7 milioane de oameni trăiesc la cel puțin 30,000 de pași față de orice gară care îi poate duce în capitala țării lor. Cel puțin 4 milioane dintre aceștia trăiesc în zone rurale. Aceștia sunt conectați necorespunzător. În timp ce aproape 6 la sută din populația Europei rurale trăiește atât de departe de gări, doar 0.3 la sută din zonele urbane, și puțin sub 2 la sută trăind în zone intermediare, o fac.

Când citim (și scriem!) un material ca acesta, este ușor să rămâi împotmolit pe extreme. Dacă parcurgi cei 10,000 de pași recomandați zilnic, o plimbare din centrul Storumanului către cea mai apropiată gară relevantă din Lycksele ți-ar lua cel puțin 15 zile — ar fi mult mai rapid să mergi la un aeroport.

Și Storuman nu este singurul loc unde găsim distanțe extreme. Luați spre exemplu satul Nuorgam din cele mai nordice părți ale Finlandei. Dacă oricine din cei 200 de oameni trăind acolo merge la Helsinki, ei trebuie să călătorească mai întâi mai mult de 400 de kilometri până în micul oraș Kolari. Sau ar putea parcurge jumătate din acea distanță și să plece cu avionul din cel mai nordic aeroport din Uniunea Europeană, Ivalon Ientoasema.

Găsim o poveste asemănătoare în orașul croat Dubrovnik. Ar trebui ca oamenii de acolo să prindă un avion spre Zagreb sau să călătorească mai mult de 150 de kilometri până în Split pentru a merge cu trenul? Ce spuneți de o călătorie în Bosnia-Herțegovina, poate vă întrebați. Ei bine, aceasta nu mai reprezintă o opțiune din moment ce conexiunea de tren Sarajevo-Zagreb a fost suspendată în 2016.

Locuitorii din Storuman, Nuorgam și Dubrovnik nu ar trebui uitați. Ei fac parte din milioanele de oameni care trăiesc în locul unde accesibilitatea căilor ferate este necorespunzătoare, predominant în regiunile rurale. Aceste regiuni sunt deseori dezavantajate de asemenea în ceea ce privește accesul la alte servicii publice, precum secțiile de maternitate sau instituții de educație medie și de nivel mai ridicat. Și nu pare că se va schimba în curând. În ultimii câțiva ani, căi ferate întregi sau secțiuni de căi au fost închise (ca cele de pe peninsula Peloponeză din Grecia și Trás-os-Montes din Portugalia) sau au fost considerate spre închidere (cum este cazul în multe zone rurale din jurul Franței).

Pentru oamenii ce trăiesc în aceste locuri, trenurile ar putea pur și simplu să nu fie o opțiune. Dar ele sunt extreme în datele prezentate. În esență, datele noastre arată că rețelele de cale ferată din cele 16 țări la care ne-am uitat, ajung la vasta majoritate dintre cetățenii pe care sunt menite să-i servească. Căile ferate au potențial mare și, pentru cei mai mulți oameni care trăiesc la țară, accesibilitatea în termeni de distanță fizică nu este o barieră care ar trebui să-i oprească din călătoritul cu trenul. Dacă închiderea căilor continuă, acest lucru s-ar putea desigur schimba.

Acum, accesibilitatea nu este totul. Analiza noastră nu ia în considerare calitatea căilor ferate sau trenurile. Și, cum am spus la început, sunt cel puțin 37 de bariere tari și moi care ne țin departe de alegerea trenului.